Beauty

Lips that match Valentine’s!

Hey, beautiful ladies!

Valentine’s Day e aici imediat și deși rujul roșu e rujul sufletului meu ;i anul acesta am decis să mă potrivesc și eu rosului care plutește în aer.

Și dacă tot am ales roșu, am zis să fiu ferrari red. Să fie puternic, îndrăzneț, mi-am zis!

Mărturisesc că am mai purtat pe buze nuanțe de roșu de foarte multe ori și mi-a fost sincer dor de altceva înafară de roșu sângeriu. Am tot alternat nuanțe de nude cu nuanțele de bloody red și omul mai are nevoie de câte o schimbare!

Cadouri de Valentine’s Day pentru ea sunt la mare căutare acum și pot spune că acesta e cadoul pe care eu mi l-am făcut mie. I deserve nothing but the best today and every single day.

Așa că am ales L’Oreal și nu am niciun regret. Un ruj mat foarte ușor de aplicat și care unde îl pui, acolo rămâne. Știm deja că accesoriul nostru de zi cu zi, indispensabila mască, nu ne prea permite să purtăm nimic lucios și mă feresc de astfel de lipsticks.

Rujul pe care l-am ales este L’Oréal Paris Rouge Signature Parisian Sunset și nuanța pe care eu o am este AMAZA pentru că da, I AMAZE IT ALL.

Rujul deși are o pensulă mai aparte, e foarte ușor de aplicat și textura lui e foarte lejeră, buzele nu se lipesc între ele și nu se usucă. Dacă un ruj mat nu te face să îți simți buzele precum un deșert, e un semn bun. Rujul acesta e mat, dar hidratează în același timp. #bigthumbsup

Foarte pigmentat, nu are nevoie de n straturi pentru a ajunge la nuanța dorită.

Sper că vă gândiți și la voi când cumpărați cadouri, sper că vă îngrijiți și de sufletul vostru. Cadoul pentru EL – asta dacă există un EL, dacă nu, dă-i pace, că ce-i al tău îi pus deoparte – sper să fie prsonal, să simbolizeze ceea ce sunteți voi: un TOT!

Babes, aveți planuri pentru duminică?

Love,

Daiana

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *